Pâinea

Pâinea este unul dintre alimentele  de bază. Cerealele integrale stau la baza piramidei alimentare. Bobul de grâu este supranumit ,,oul vegetal” deoarece conţine majoritatea substanţelor necesare organismului uman, însă ele nu se regăsesc decât în prea mică măsură în făina albă, alcătuită aproape exclusiv amidon. Utilizarea nutrienţilor energetici se face cu ajutorul vitaminelor, mineralelor şi enzimelor, care nefiind prezente în grâul decorticat sunt ,,furate’’ dintr-un organism de cele mai multe ori deja deficitar la aceste capitole. Creierul se hrăneşte exclusiv cu glucoză. Atunci când nivelul acesteia în sânge scade, ....

conform unui instinct ancestral, creierul intră în alertă. Mesajul pe care el îl primeşte este lipsa hranei, iar răspunsul  pe care îl dă crează nelinişte, anxietate. Pâinea albă, alcătuită aproape exclusiv din amidon are un indice glicemic foarte ridicat, asemănător zahărului. Odată consumată, glucidele care o compun intră rapid în circulaţie. Numai o parte din ele vor fi consumate eficient, restul se transformă în grăsimi, după care, la fel de brusc, nivelul glicemiei tinde să scadă. Acesta este momentul în care creierul trimite semnalele de alarmă. Anxietatea, frica permanentă fără motiv, este boala secolului 20, şi după cum vedem ea poate fi accentuată de obiceiurile alimentare.

Grâul integral are indicele glicemic de 53, valoare care se integrează în cadrul valorilor mici. Amidonul în prezenţa proteinelor din înveliş contribuie la frânarea absorbţiei glucozei. Aceasta va hrăni creierul şi muşchii constant, ferindu-le de variaţii periculoase care afectează pancreasul endocrin şi pot contribui la apariţia diabetului zaharat. Aproximativ 30% din populaţia României are probleme legate de valorile glicemiei. Aciditatea alimentelor contribuie şi ea la menţinerea unui indice glicemic scăzut. Pâinea fabricată din măciniş total, integral, bogată în fibre alimentare, datorită procedeului tradiţional polifazial şi a maielor acide, conferă această aciditate de care avem nevoie. Pâinea autentică este preparată din făină integrală, utilizând apă, sare, maia şi o tehnologie care cuprinde mai multe etape, polifazială. Maiaua se obţine din făina de secară în amestec cu mălai, conţine drojdii şi bacterii benefice. Maiaua şi procesul lung  de fermentare imprimă gustul savuros specific şi conservabilitate ridicată, motiv pentru care pâinea de casă nu necesită adaos de substanţe chimice pentru a-şi păstra prospeţimea chiar şi până la o săptămână. Amestecul de fermenţi şi bacterii creşte digestibilitatea pâinii. În prezent nu numai compoziţia, dar şi tehnologia de fabricaţie s-a schimbat foarte mult. Se foloseşte o tehnologie unifazală, foarte scurtă, favorabilă producţiilor mari. Pâinea se alterează rapid şi necesită adaos de emulgatori şi conservanţi. Un pumn de tărâţe aruncate peste făina albă nu aduce decât vagi beneficii legate de tranzitul intestinal, iar înşelarea consumatorului cu afirmaţia că această pâine ar fi neagră este iresponsabilă şi are urmări deosebit de grave pentru sănătate.

Tărâţele de grâu conţin un nivel mare de fitaţi, un antinutrient care reduce absorbţia principalelor minerale, printre care şi zincul. Acest efect le face periculoase atunci când sunt adăugate artificial în alimente sărace în nutrienţi, un exemplu fiind  pâinea neagră falsificată. Dezavantajul descris dispare în cazul pâinii integrale autentice care este un aliment foarte complex. Spre deosebire de majoritatea fibrelor din legume, fibrele din bobul de grâu integral nu se distrug prin prelucrare termică. Fibrele vegetale sunt hidraţi de carbon nedigerabili. Ele absorb apa făcând materiile fecale mai fluide, mai uşor de eliminat evitând astfel apariţia cancerului de intestin, a hemoroizilor, constipaţiei şi bolii diverticulare. Ele reduc stagnarea de substanţe cancerigene provenite din diverse alimente, în special din carne. În contact cu apa fibrele din grâu îşi măresc volumul de zece ori. Fibrele vegetale prezente în tărâţe asigură un tranzit intestinal corect. În lipsa acestuia, alimentele suferă procese de fermentaţie şi putrefacţie mai mult şi mai intens decât ar trebui.  Substanţele rezultate sunt toxice, ele agresează peretele intestinal şi reprezintă cea mai importantă sursă de toxine pentru organism. Peretele intestinal agresat secretă mucus. Această secreţie se permanentizează, paralel cu menţinerea obiceiurilor alimentare incorecte. Rezultatul este un amestec de mucus şi toxine  care ,,aprovizionează’’ la nesfârşit organismul cu materia primă a unui mare număr de boli cronice.

Una dintre urmările dezechilibrelor din intestinul gros este afectarea florei intestinale. Bacteriile intestinale sunt de douăzeci de ori mai numeroase decât celulele organismului uman. Sintetizează un număr important de substanțe necesare economiei interne. Au roluri și teritorii bine definite. Atunci când o populație bacteriană normală este distrusă, locul acesteia este preluat de alte bacterii, virusuri, fungi, care devin astfel potenţial patogene. Aparatul imunitar este suprasolicitat și slăbit atunci când situația descrisă se perpetuează. Stresul și aportul insuficient de enzime din fructe, legume şi cereale integrale afectează calitatea digestiei. Alimentele incomplet digerate sunt supuse unor procese de fermentare și putrefacție. Perpetuarea dismicrobismului intestinal întreține o stare inflamatorie cronică cu răsunet general asupra mediului intern. Prima staţie a sângelui care aduce substanțe absorbite din intestin este ficatul. Cu cât cantitatea de toxine absorbite este mai mare, cu atât ficatul este mai obosit, împrumutând această stare întregului organism. Radicalii liberi rezultaţi în urma acestor procese cresc aciditatea mediului intern, favorizează retenția de lichide, favorizând astfel instalarea hipertensiunii arteriale.

Toxinele pătrunse în circulație ajung la nivelul a diferite organe, localizând astfel inflamația și ducând la apariția a diverse afecțiuni. Astfel de toxine exprimate la nivelul unor membrane celulare declanșează reacția de apărare a organismului îndreptată împotriva propriilor structuri, reprezentând unul din mecanismele de producere a afecţiunilor autoimune. Cuvântul enzimă provine de la termenul grecesc pentru plămadă, sugerând faptul că acţiunea enzimelor este asemănătoare celei a drojdiei, atunci când se face pâine. Prima enzimă izolată în formă pură, a fost izolată în 1926 de către biochimistul american James Batcheller Sumner, care a primit premiul Nobel pentru chimie în 1946 mulţumită acestei realizări. De atunci, cercetătorii au identificat peste 3000 de tipuri de enzime în organismul uman, fiecare îndeplinind o funcţie anume. Reacţiile iniţiate de enzime transformă un set de molecule în altul. Moleculele iniţiale sunt cunoscute drept substraturi, iar cele nou create drept produse. Enzimele îşi îndeplinesc misiunea în colaborare cu aşa zişii cofactori, vitamine şi minerale. Ele sunt esenţiale tuturor funcţiilor organismului, printre care respiraţia, circulaţia sângelui, imunitatea, digestia. Aportul nutriţional deficitar, vârsta, stresul, dezechilibrele metabolice, poluarea şi diversele tratamente scad calitatea şi eficacitatea enzimelor, făcând întregul organism vulnerabil la îmbolnăvire. Organismul îşi poate sintetiza majoritatea enzimelor de care are nevoie. Precursorii principali ai acestor sinteze provin din fructe, legume şi cereale integrale. Acestea sunt necesare în cantităţi mari, conform alimentaţiei originare şi a modului în care suntem programaţi genetic. Enzimele se pot clasifica în sistemice şi digestive. În condiţiile unei cantităţi scăzute de precursori alimentari sinteza tuturor enzimelor suferă. Ea va fi orientată preponderent în favoarea organelor nobile, fără care viaţa ar fi pusă foarte repede în pericol. Rezultatul este carenţa în enzime digestive.

Sursa: http://thewayto.ro/